Un agricultor din Vrancea a descoperit două persoane decedate, într-o mașină răsturnată într-un lan de porumb

Un agricultor din Vrancea a descoperit două persoane decedate, într-o mașină răsturnată într-un lan de porumb
Un agricultor din Vrancea a descoperit două persoane decedate, într-o mașină răsturnată într-un lan de porumb
Publicat: 01/09/2020, 20:37
Actualizat: 01/09/2020, 23:16

 O mașină în care se aflau două persoane decedate a fost descoperită pe marginea drumului, într-un lan de porumb din județul Vrancea. Descoperirea a fost făcută în jurul orei 17.00 de un agricultor, care a sunat imediat la 112.

Din primele cercetări a reieșit faptul că accidentul s-a produs cu multe ore înainte de apelul de la 112 al agricultorului.

Cadavrele erau încarcerate și, din primele cercetări, a reieșit faptul că accidentul a avut loc în cursul dimineții. Anchetatorii s-au deplasat imediat la fața locului și au început o anchetă.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea au anunțat că specialiștii au declarat decesul persoanelor încarcerate, iar polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Potrivit polițiștilor, citați de Antena 3, victimele accidentului sunt doi bărbați de 31, respectiv 30 de ani din județul Ilfov.

Un copil de 14 ani a furat o maşină și a lovit doi pietoni. Ulterior, băiatul a fugit de la locul accidentului

Un copil în vârstă de 14 ani, care a furat o maşină, a lovit doi pietoni care traversau pe culoarea verde a semaforului la o trecere de pietoni din Capitală, apoi a intrat într-un alt autoturism şi s-a oprit într-un stâlp.

Băiatul a fugit apoi de la locul accidentului, fiind prins de poliţişti. Potrivit poliţiştilor bucureșteni, accidentul a avut loc luni seara pe Bulevardul Corneliu Coposu.

Accident între o ambulanță SMURD și un autoturism, la Galați. Impactul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă

O autospecială SMURD din Galați, aflată în misiune, cu semnalele de avertizare (acustice și luminoase) în funcțiune, a intrat în coliziune cu un autoturism care nu i-a acordat prioritate în intersecția dintre strada Basarabiei cu bulevardul George Coșbuc.

Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, iar imagini se vede cum un autoturism de culoare deschisă pătrunde cu viteză în intersecție, iar șoferul nu observă la timp autospeciala SMURD.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Angajări masive în Armată. Condițiile de concurs pentru cele 2.500 de posturi
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Iată ce salariu primesc angajații din marile restaurante fast-food în România
×